Clotilde Armand : Am sesizat ANAF să confiște de la restaurantul Taverna Racilor din Herăstrău aproximativ 1 milion de euro

Am sesizat Agenția Națională de Administrare Fiscală să confiște de la restaurantul Taverna Racilor din Herăstrău aproximativ 1 milion de euro, bani obținuți ilegal după ce administratorii au ignorat dispozițiile de suspendare a activității date de Poliția Locală Sector 1.

Ce facem la Sectorul 1 este o premieră în România: încasările teraselor, restaurantelor, cluburilor și barurilor, care aleg să rămână deschise pentru clienți până la data autorizării, după ce poliția locală le-a suspendat activitatea, vor fi confiscate și virate la bugetul de stat. Am mai sesizat ANAF-ul cu alte două astfel de cazuri, un restaurant și un bar situate în zona centrală, iar suma totală care urmează să fie confiscată de la cele trei unități de alimentați publică este de aproximativ 8 milioane lei.

Este vorba de o prevedere legală pe care primarii din întreaga țară o au la dispoziție, dar pe care nu o aplică din diverse motive: “desfășurarea oricărui exercițiu comercial în perioada suspendării activității comerciale se sancționează cu amendă, iar veniturile realizate ilicit în perioada dintre data suspendării activității comerciale și momentul constatării contravenției se confiscă și se fac venit la bugetul de stat” (OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață).

În acest moment, avem în evidențele Poliției Locale aproximativ 10 unități (dintre care 5 în incinta Parcului Herăstrău, zonă în care suntem sesizați frecvent că se tulbură liniștea publică) care funcționează în continuare, deși au activitatea suspendată.

Vom aplica aceeași procedură de sesizare a ANAF și în cazul acestora, fără nicio discriminare! Tot ce au încasat în această perioadă sunt venituri ilicite care trebuie să ajungă la bugetul de stat.

Tocmai că este ceva nou, am analizat în ultima perioadă această situație, și am stabilit o procedură de lucru împreună cu reprezentanții Poliției Locale, dar și ai altor instituții ale statului, pentru a pune în aplicare legea. Încurajăm activitățile comerciale desfășurate în cadrul legal, reglementat, dar cei care au impresia că regulile sunt pentru alții și ei nu pot fi atinși să știe că nu vom mai permite activități ilegale care ar putea dăuna cetățenilor din Sectorul 1.


Publicat

în

, ,

de către

Etichete:

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *