Podcast Eveniment: Viitor luminos, filmul cu Adrian Năstase, Loredana sau Isărescu în Coreea de Nord

În 2017, profesorul Emilian Urse, pe atunci în vârstă de 76 de ani, i-a înmânat regizoarei Andra MacMasters o cutie de carton conținând 4 casete VHS cu 12 ore de material brut filmat în iulie 1989 în Coreea de Nord.

sursa : Marius Comper

Urse, fost profesor la cineclubul „StudFilm” din Casa de Cultură a Studenților „Grigore Preoteasa” din București (între anii ’70 și 2000), păstrase aceste imagini ascunse aproape 30 de ani, dorind ca povestea să fie spusă corect de o nouă generație. După patru ani de muncă, McMasters a realizat documentarul „Viitor Luminos”, atrasă de pancartele filmate care promovau drepturile femeii, anti-imperialismul și ecologia – teme identice cu discursul activist contemporan din 2024-2025, dar prezentate în contextul unui regim totalitar nord-coreean.

Materialul documentează a 13-a ediție a Festivalului Mondial al Tineretului și Studenților, desfășurat între 1-8 iulie 1989 la Phenian, cu peste 22.000 de participanți din 160-177 de țări. Evenimentul a avut loc la o lună după Masacrul din Piața Tiananmen și cu câteva luni înainte de căderea Zidului Berlinului, fiind organizat de „Organizația Internațională a Studenților” (cu sediul la Praga, 117 țări membre, 23 milioane de studenți afiliați) și „Federația Mondială a Tineretului Democrat”. Coreea de Nord a organizat festivalul din cauza „ego-ului rănit” după ce Coreea de Sud organizase cu succes Jocurile Olimpice de la Seul în 1988, dorind propria „Olimpiadă Socialistă”. Pentru acest eveniment s-a inaugurat cel mai mare stadion din lume (Rungrado 1st of May Stadium), iar regimul nord-coreean a creat un „Disneyland” socialist – magazinele, de obicei goale, au fost umplute cu mărfuri doar pentru delegați, iar pentru spectacolul de final s-a folosit chiar zăpadă artificială în iulie.

Delegația României a numărat aproximativ 190 de persoane împărțite în două avioane: primul cu 150 de tineri muncitori, țărani, elevi, studenți cu rezultate bune și ansamblul folcloric „Doina”, al doilea cu aproximativ 40 de persoane din eșalonul politic, securiști și activiști de partid. Au transportat 8,5 tone de materiale și câteva sute de kilograme de alimente (salam de Sibiu, conserve, fasole, sarmale) pentru personalul ambasadei României la Phenian, care murea de foame în ciuda opulenței afișate de regimul Kim. România a plătit o taxă de participare de 4 milioane de lei (echivalentul a 1 milion de dolari la cursul oficial), iar oficialii români au insistat să plătească în ruble, dar nord-coreenii au cerut dolari americani. Fiecare delegat a plătit 15$ taxă de participare și 30$ diurnă, însă România a refuzat să plătească „Fondul de Solidaritate” de 40$ destinat țărilor din lumea a treia.

Adrian Năstase participa cu legitimație de student, deși nu mai era student, rolul său real fiind acela de ideolog și strateg – socrul său, Angelo Miculescu, era ambasadorul României în China, ceea ce îi oferea o poziție privilegiată. Misiunea lui Năstase era să apere imaginea României, atacată de țările nordice pentru distrugerea satelor și bisericilor, în forumurile despre Drepturile Omului. A fost filmat în avion instruindu-l pe Ioan Toma, ministrul Tineretului și șeful oficial al delegației, cum să răspundă la întrebări capcană. Mugur Isărescu era prezent la forumurile economice, discutând despre „Noua Ordine Economică” și achitarea datoriei externe, obsesia lui Ceaușescu. George Copos, membru al delegației, și-ar fi început afacerile cu banii economisiți din diurnă și prin vânzarea unui televizor color din camera de hotel – fapt confirmat evaziv de Copos într-un interviu ulterior. Printre artiști se numărau Loredana Groza (cu aspect de „Madonna”, foarte modernă pentru acea perioadă), Silvia Dumitrescu (filmată bând Pepsi și ascultând muzică la Walkman), Dan Puric, Claudiu Bleonț și Dan Bittman.

La întoarcere, avionul cu eșalonul politic s-a oprit la Beijing, unde noul secretar general al PCC, Jiang Zemin (instalat după Tiananmen), s-a întâlnit cu delegația română. Jiang Zemin cunoștea România bine – fusese în 20 de orașe românești și recita din Eminescu în română – și a transmis un mesaj direct pentru Ceaușescu despre „pericolul contrarevoluționar”, oferind cifrele reale ale Masacrului din Piața Tiananmen: 300 de morți și peste 5000 de răniți (informație strict secretă atunci, declasificată din arhivele MAE în 2019). La Phenian, ministrul cehoslovac al tineretului i-a spus lui Ioan Toma că „în noiembrie vom scoate tinerii în stradă” – practic, Revoluția de Catifea a fost anunțată în iulie. Un delegat maghiar spunea profetic în fața camerei: „Sunt comunist, dar ce se întâmplă aici e sfârșitul. La noi vine contrarevoluția”, cu o lună înainte de „Picnicul Pan-European” de la granița Ungaria-Austria.

Documentarul cuprinde momente savuroase: când Kim Ir-sen a vizitat „Clubul Român”, Emilian Urse a vrut să-l filmeze de aproape și a intrat în mijlocul horei unde era dictatorul, iar gărzile l-au smucit atât de tare încât i-au rupt mâneca sacoului de la umăr – câteva luni mai târziu, la București, Urse a primit un pachet diplomatic din Coreea de Nord cu mâneca ruptă, spălată, călcată și apretată impecabil. Filmul se încheie cu întoarcerea la București în iarna lui 1989, cu imagini contrastante: după culorile și fastul de la Phenian, Bucureștiul apare gri, cu zăpadă murdară, tractoare pe străzi și liniște apăsătoare după Revoluție. Scena finală îi arată pe doi copii (unul identificat ulterior ca Alexandru Stănescu, acum editor la TVR) cântând la metrou o parodie de Revelion: „Ceaușescu Anul Nou/Îl va face în cavou”.

Marius Comper