Anton Cupcea : USRul, prin Clotilde Armand, vrea să dea o lovitură cumplită la temelia unei „legi” nescrise, care ține sistemul PSD și PNL în picioare de 30 de ani

Iar a început o campanie de denigrare a USRului în general, și a lui Clotilde Armand în particular. O campanie extrem de furibundă, extrem de scumpă financiar, peste tot apar reclame cu cât de rău e USRul și cât de malefică este Clotilde. De ce acum? Și de ce atât de mult venin? Pentru că USRul, prin Clotilde Armand, vrea să dea o lovitură cumplită la temelia unei „legi” nescrise, care ține sistemul PSD și PNL în picioare de 30 de ani.
Sistemul de aleși locali din România ultimilor 30 de ani se bazează pe pomeni. OK, primarul nu face nimic, fură că-n codru, dar măcar îmi da și mie ceva. O pomană, din când în când. Din bunăvoința Stăpânului, din mărinimia Sa, aruncă niște firimituri pălmașilor.
Clotilde Armand a propus consiliului local ca 1000 de lei să fie dați fiecărui locuitor al Sectorului 1 care face îmbunătățiri în zona energetică a domiciliului. Schimbă un calorifer, un termopan, o centrală, orice. Ideea este să eficientizeze puțin consumul de energie, și va primi 1000 de lei.
La prima vedere, pare o pomană că oricare alta. Care este marea diferența? Ei bine, sursa banilor. Ca să faci o cheltuială trebuie să o prevezi în bugetul pe anul următor. La anul primarul vrea să dea o bicicletă, un concert, o excursie pe Marte unor locuitori din comuna sa. Face un calcul și rezervă acei bani din bugetul comunei. Totul se întâmplă DATORITĂ BUNĂVOINȚEI BOIERULUI. Pentru că’i băiat bun. Pentru că e aproape de oameni, și de la înălțimea sa, îi e milă de pulime. Ii dă o pomană. În cazul celor 1000 de RON de la Sectorul 1, SURSA BANILOR ESTE DIFERITĂ.
Nu au fost prevăzute deloc în buget cele 200 de milioane cât va costa acest program. Ci, datorită MUNCII PRIMARULUI USR, acești bani au fost SALVAȚI DE LA ROMPREST, firma de salubrizare ce are monopol in S1, din facturile umflate. Acești 200 de milioane sunt banii furați de Romprest, an de an, din 2008 încoace, de când există blestematul acela de contract cu ei. În fiecare an, 200 de milioane au fost furate. Anul acesta, datorită luptei lui Clotilde Armand, BANII AU FOST SALVAȚI. Și dacă tot au fost salvați de la furt, este normal să se întoarcă la păgubiți. Sunt bani DAȚI ÎNAPOI OAMENILOR, bani recuperați. Nu e bunăvoință, nu e milă. Este efort, voință si eficiență. Aceasta este marea, marea diferență dintre pomană și respectul pentru banul public. Un alt mod de a face administrație.
În momentul în care oamenii vor vedea concret acești bani, în buzunarul lor, vor simți palpabil ce înseamnă corupția, ce înseamnă furtul. Nu pe teorii, nu pe păreri, nu pe estimări. Ci concret, în buzunar. Vor vedea diferența dintre „bunăvoința” boierului și efectul muncii unui om dedicat.
Cel mai probabil că PSDul și PNLul se vor opune acestui proiect, și au majoritatea în Consiliul Local Sector 1, deci îl pot opri. Dar Clotilde este o luptătoare, nu renunță niciodată. Așa cum s-a bătut un an și jumătate cu Romprestul și PNLul ca să oprească jaful, se va bate și cu Consiliul, ca acești bani să ajungă înapoi la oameni. Banii salvați de la furt.

 

Anton Cupcea


Publicat

în

, , ,

de către

Etichete:

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *